Cucu

Cucu… cu-cu! prin grădină,
Cucu… cu-cu! prin zăvoi,
Toată primăvara-i plină
Lumea pomilor de noi.
Mititei, cu pene sure,
Şi cu zborul vitejesc,
Toţi copacii din pădure
Ne cunosc şi ne iubesc.
Versul nostru lung răsună,
Şi drumeţii trec şi spun:
– Cântă-ne de voie bună,
Cuculeţ de piază bun!
Şi ni-i dulce şi uşoară
Viaţa noastră: zbier şi cânt –
Şi din toate una-i doară
Jalea noastră pe pământ –
Căci în viaţa noastră toată
Ce-i mai sfânt şi dulce – nu-i.
Cuibul nostru niciodată
N-a fost leagăn pentru pui!
Niciodată nu ne cheamă
Gura pruncului flămând –
Şi cuvântul drag de mamă
Noi nu-l auzim nicicând!