Skip to content
Rezumate ale poveștilor copilăriei
Rezumate ale poveștilor copilăriei

Timpul tău contează – descoperă esențialul

  • Rezumatu
  • Rezumate
  • Postări
  • Povești scurte
Rezumate ale poveștilor copilăriei

Timpul tău contează – descoperă esențialul

April 20, 2020May 2, 2020

La arme !

Veniți, viteji apărători ai țării!
Veniți, căci sfânta zi a răsărit:
E ziua mare a reînălțării
Drapelului de gloanțe zdrențuit!
Veniți din toate unghiurile zării,
Să cucerim ce-avem de cucerit!
La arme, cei de-un sânge și de-o lege!
La arme, pentru neam și pentru rege!
Când Patria ne cheamă sub drapel,
Datori sunt toți copiii ei s-alerge,
Să-l apere, să moară pentru el!

Ce credeți voi, noroade nesătule,
Că nu ne poartă grijă Cel-de-Sus!
N-am înfruntat noi năvăliri destule
Din miazănoapte, răsărit și-apus!
Adună-ți, rege, oștile și du-le
La biruință-așa cum le-ai mai dus!
La arme, cei de-un sânge și de-o lege!
La arme, pentru neam și pentru rege!
Când Patria ne cheamă sub drapel,
Datori sunt toți copiii ei s-alerge,
Să-l apere, să moară pentru el!

Cu-al nostru sânge-am scris al nostru nume
În cartea gloriosului trecut:
Și mulți dușmani ar vrea să ne sugrume,
Dar până când mai stau Carpații scut
Acel ce ne va șterge de pe lume
Să știe toți că încă nu-i născut!
La arme, cei de-un sânge și de-o lege!
La arme, pentru neam și pentru rege!
Când patria ne cheamă sub drapel,
Datori sunt toți copiii ei s-alerge,
Să-l apere, să moară pentru el!

Să știe toti că un popor nu moare
Când veacuri a luptat necontenit —
Și-i scris în cartea celor viitoare
Că va să vină ceasul preamărit,
Când mândru străluci-va-ntre popoare
Ca soarele, aici, în răsărit!
La arme, cei de-un sânge și de-o lege!
La arme, pentru neam și pentru rege!
Când Patria ne cheamă sub drapel,
Datori sunt toți copiii ei s-alerge,
Să-l apere, să moară pentru el!

Cântare patriotică și Legende istorice cântare patrioticăLa arme

Post navigation

Previous post
Next post

  • Văduva şi piticul
  • Prințesa și bobul de mazăre
  • Diafilm Ridichia Uriașă
  • Cei doi catâri
  • Vaca din lună și brahmanii cei lacomi
  • Corbea Haiducul
  • Zâna din portocală
  • Leul biruit de om
  • Descântec
  • Diafilm Căsuța Iepurașului
  • Cine știe carte are patru ochi
  • Blesteme
  • Zdreanţă
  • Bunicul
  • Norocul dracului
  • Un porumbel
  • Cu ce seamănă elefantul
  • Diafilm La noi în Grădiniță
  • Toma Alimoş
  • Voinicul cel fără de tată
  • Privighitoarea și măgarul

Postări aleatorii

©2026 Rezumate ale poveștilor copilăriei | WordPress Theme by SuperbThemes
  • Rezumatu
  • Rezumate
  • Postări
  • Povești scurte