Țermonia unui bătrân

Un bătrân trecut în zile
Fiind foarte țermonos,
La dame și la copile
Era și mai cu prisos.
Într-o zi văzând că vine
O damă a-l cerceta,
El cu părere de bine
Vrând ei a se arăta,
Ieșind să o-ntâmpineze,
Pe loc de brățet o ia,
Chip să o ajutoreze
Ca să suie scara ea.
Dama începu să zică:
– „Lasă, mă rog, n-osteni!
Că nu sunt vro mititică,
Poci și singură veni!”
El îi răspunse: “- Prea bine,
Te-aș lăsa, sufletul meu!
Dar să te ascult nu-mi vine,
Că mă tem să nu caz eu”

Mulți sunt carii ne arată
Politică de prisos,
Dar țermonia cea dată
Privește-n a lor folos.